decor decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


5 mai 2010

Uniunea Democrată Turcă din România reînvie valorile etno-culturale ale turcilor dobrogeni și marchează una dintre cele mai mari sărbători, Hîdîrllez. Astfel, etnicii turci de la filialele UDTR din: Tulcea, Măcin, Cernavoda, Techirghiol, Cobadin și Cumpăna vor sărbători conform tradiției, marcând începutul primăverii.

Hîdîrllez este una dintre cele mai vechi sărbători laice, conservată de turcii dobrogeni dar și de cei din Balcani și Anatolia, marcată în fiecare an, în ziua de 6 mai, conform calendarului gregorian. Sărbătoarea coincide cu începutul unui nou anotimp. Hîdîrllez este un cuvânt compus din două nume: Hîzîr și Ilyas, doi frați, considerați patronii astronomici ai vieții umane care semnifică nemurirea, dar și abundența. Hîdîrllez este o sărbătoare câmpenească și trebuie să se desfășoare în natură, pe pajiști înverzite, în apropierea apelor curgătoare, într-o atmosferă animată de voie bună. În această zi se sacrifică miei și se prepară bucate tradiționale din care nu lipsesc plăcinta cu brânză și turtele.

Președintele Uniunii Democrate Turce din România, Osman Fedbi a declarat: „Hîdîrlez este o sărbătoare veche pe care bunicii și străbunicii noștri o așteptau cu mare bucurie. Hîdîrlez nu este numai o sărbătoare câmpenească ci este în primul rând un prilej de comunicare între membrii comunității, de transmitere a tradițiilor, generației tinere”.

Conform tradiției religioase, în ziua de 6 mai, turcii merg la cimitire unde își comemorează rudele decedate.


Print