decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


20 mai 2015

Întrevederea Deputatului Iusein Ibram
şi a membrilor grupului minorităţilor naţionale
cu Preşedintele României

Deputatii minoritatilor la Cotroceni
Deputatii minoritatilor la Cotroceni
Deputații minorităților
la Cotroceni

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a întâlnit în data de cu membrii grupului parlamentar al minorităților naționale, din care a făcut parte şi deputatul UDTR, domnul Iusein Ibram. Discuțiile au vizat teme de interes pentru minoritățile naționale, care în opinia Preşedintelui României au reprezentat constant un factor de echilibru şi stabilitate în sistemul politic din România, în ultimii 25 de ani.

Conform Administrației Prezidențiale, Preşedintele României a transmis întreaga sa apreciere pentru eforturile organizațiilor minorităților naționale şi cele ale Grupului parlamentar de a promova constant valori şi principii democratice şi europene, pentru deschiderea permanentă pentru cooperare, dialog şi construcție împreună cu reprezentanții majorității.

Totodată, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi-a exprimat convingerea că „acest model de cooperare trebuie continuat şi îmbogățit, fiind parte esențială a viziunii sale privind statul român şi guvernarea.” În opinia sa, societatea şi statul român au nevoie de contribuția minorităților naționale la procesul de schimbare pe care îl parcurg în prezent, dar şi la proiectele naționale pe termen lung. Preşedintele României a mai subliniat că „obiectivele sale de mandat privind aplicarea legilor, funcționarea instituțiilor şi buna guvernare vor avea efecte pozitive inclusiv în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităților naționale”.

Conform aceluiaşi comunicat de presă remis de Administrația Prezidențială, membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților au adus în discuție nevoia de a avea un proiect de țară asumat de întreaga societate românească, necesitatea păstrării identității etnice şi a dreptului de a studia în limba maternă, situația actuală din sistemul sanitar românesc, precum şi problema acordării cetățeniei române pentru cei care au studiat în România. În cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni a mai fost abordată problema restituirii proprietăților comunităților etnice şi religioase preluate abuziv de statul român şi adoptarea unui cadru legal pentru protejarea monumentelor istorice.

PR UDTR,


Print