decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


23 ianuarie 2026

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită de UDTR

Ziua culturii nationale
Ziua culturii nationale

Uniunea Democrată Turcă din România a marcat Ziua Culturii Naționale , la Constanța. Evenimentul, organizat de comisia de cultură a UDTR, a pus în valoare lirica eminesciană, dar și creația poetică a scriitorului turc Nazım Hikmet, născut, asemenea lui Mihai Eminescu, la 15 ianuarie în anul 1902. În debutul manifestării, conf.univ.dr. Veronica Nedelcu a vorbit despre limba și simbolurile culturale în creația poetului Mihai Eminescu, iar dr. Ciden Sena Menabit a prezentat succint viața și opera scriitorului Nazım Hikmet. Programul artistic a fost susținut de soprana Daiana Melek Gavrilescu, care a interpretat o suită de melodii pe versurile lui Mihai Eminescu, precum si de elevii Derya Abdula, Zara Iunus, Mustafa Esna și Rayan Abdula.

Evenimentul s-a încheiat cu o paradă a costumelor populare românești și turcești. Manifestarea a avut loc în prezența președintelui UDTR, Fedbi Osman, și a subprefectului Senol Ali. Printre invitați s-au mai numărat: președinta Comisiei de învățământ, Vildan Bormambet, președintele Sucursalei Constanța a UDTR, Bechir Iasar, și vicepreședintele Sucursalei Județene Constanța, Onur Asan. Programul artistic a fost organizat și coordonat de președinta și vicepreședinta Comisiei de cultură, Serin Türkoğlu și Melek Osman. Evenimentul a fost prezentat de prof. Alev Medgit de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”.

Biroul de presă UDTR,


Print