decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


25 noiembrie 2013

UDTR dezvoltă parteneriatele educaţionale
cu instituții de învățământ din Turcia

Proiect educational la Istanbul
Proiect educațional
la Istanbul

Uniunea Democrată Turcă din România a derulat în perioada 21-24 noiembrie, la Istanbul, un proiect educațional care a cuprins un schimb de experiență între inspectorii școlari din România și Turcia, dar și semnarea protocolului de înfrățire dintre Școala Gimnazială nr. 24 «Ion Jalea» din Constanța și Școala «Mehmetcik» din Istanbul. În cadrul proiectului a fost organizată și o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar din Constanța, profesori care predau limba turcă în școlile din Dobrogea și lideri ai Federației Cadrelor Didactice din Europa și Asia (AVRASYA). Conform declarațiilor Directorului Direcției Generale Învățământ în Limba Minorităților din cadrul Ministerului Educației, Szöcs Domokoș, „deși există multe proiecte internaționale inițiate de inspectorii de limba maternă din cadrul Direcției, complexe și eficiente sunt parteneriatele educaționale încheiate cu instituții de învățământ din Republica Turcia”.

Proiectul a fost organizat de comisia de învățământ din cadrul UDTR și a fost coordonat de președintele comisiei, prof. Vildan Bormambet, inspector de specialitate în cadrul Ministerului Educației, cu scopul de a marca «Ziua Profesorului Turc» ce se sărbătorește în Republica Turcia la 24 noiembrie. Cu acest prilej, profesorii din România au participat la o cină festivă oferită de președintele Federației Profesorilor din Europa și Asia (AVRASYA), Șuayp Özcan la care a luat parte și Directorul Inspectoratului Școlar «Üsküdar» din Istanbul, Ilyas Tekin. În Turcia, cadrele didactice se bucură de un respect desosebit din partea statului, „primul profesor turc” fiind considerat Mustafa Kemal Atatürk. Printre participanții la proiect s-au numărat Szöcs Domokoș – director, Direcția Generală Învățământ în Limba Minorităților din cadrul Ministerului Educației Naționale, Vildan Bormambet – inspector de specialitate-MEN, inspectorii de specialitate Icbal Anefi, Simina Radoslav, Alina Nițu de la ISJ Constanța, directorul Școlii Gimnaziale nr. 24 «Ion Jalea», Corina Teodorov, liderul de sindicat Mitică Iosif – președinte SLSIP Constanța și 20 de profesori care predau limba turcă.

PR UDTR,


Print