decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


25 aprilie 2014

Ziua Copilului în Republica Turcia

Ziua Copilului din Turcia 2014
Ziua Copilului din Turcia

Uniunea Democrată Turcă din România, având ca parteneri Unıunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, Centrul Cultural «Yunus Emre» și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci «Dobrogea» (TIAD) marchează , «Sărbătoarea copilăriei». Evenimentul are loc cu prilejul Zilei Copilului în Republica Turcia sărbătorită în fiecare an la 23 aprilie, de Ziua Suveranității Naționale.

Astfel, peste 300 de copii de etnie turcă din județ se vor reuni la Palatul copiilor din Constanța începând cu orele 10.30 și se vor întrece în cadrul unor concursuri sportive. Evenimentul va debuta cu o paradă a participanților și va continua cu un spectacol susținut de preșcolarii de la Grădinița «Zubeyde Hanim» și de elevii Colegiului Național «Kemal Atatürk» din Medgidia.
Copiii înscriși în concursurile sportive au fost selectați din rândul celor care studiază limba turcă în școlile din Constanța, Medgidia, Băneasa, Cobadin, Cumpăna, Mangalia, Techirghiol, Eforie ș.a. Cei mai buni concurenți din clasele V–VIII vor fi răsplătiți cu premii din partea Uniunii Democrate Turce din România.

La eveniment sunt așteptați să participe președintele UDTR Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, deputul Iusein Ibram, consulul general al Republicii Turcia la Constanța Ali Bozçalıșkan, reprezentanți ai ISJ Constanța, ai Centrului Cultural «Yunus Emre» și ai TIAD.

PR UDTR,

Imagini surprinse la acest eveniment sunt publicate aici

Print