decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


28 iulie 2014

Participarea liderilor UDTR la acţiunea umanitară
organizată cu prilejul Ramazan Bayram

Actiune umanitara de Ramazan Bayram
Actiune umanitara de Ramazan Bayram
Acțiune umanitară
de Ramazan Bayram

Președintele UDTR Osman Fedbi și deputatul Iusein Ibram, împreună cu secretarul general Ervin Ibraim, au participat în data de la o acțiune umanitară organizată în județul Constanța, cu ocazia Sărbătorii Ramazanului. Acțiunea a fost organizată de Ambasada Republicii Turcia la București, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD București și Dobrogea împreună cu Muftiatul Cultului Musulman din România.

Prima localitate în care au fost distribuite pachete a fost Cobadin. Au urmat Independența, Fântâna Mare, Medgidia și Cernavodă. La Cobadin, Fântâna Mare și Cernavodă au participat și liderii filialelor UDTR – Raim Naim, Memet Sebatin și Musa Caidar. Președintele UDTR, Osman Fedbi a declarat: „Sperăm ca alimentele primite de etnicii turci nevoiași să le aducă bucurie în suflet atât lor cât și famililor acestora. Astfel de acțiuni au devenit tradiționale în preajma sărbătorilor religioase și sunt un prilej de a ne întâlni cu membrii comunității și de a le ura: Ramazan Bayramınız Hayırlı olsun!”.

Conform declarației consulului general al Republicii Turcia la Constanța Ali Bozçalışkan, au fost distribuite 1140 de pachete cu alimente care conțineau printre altele zahăr, orez, făină, paste, ulei și potocale. Diplomatul turc a mai spus că „prezența ambasadorului Ömür Şölendil demonstrează importanța pe care diplomații turci acreditați în România și oamenii de afaceri o acordă etnicilor turci și tătari, în pragul Sărbătorii Ramazanului”. „Este o acțiune care dorim să ajungă la sufletele oamenilor și să îi facă să nu uite că suntem alături de ei atunci când au nevoie” a conchis Ali Bozçalışkan, care le-a mulțumit oamenilor de afaceri turci pentru sprijinul acordat în achiziționarea alimentelor distribuite.

La acțiunea umanitară au participat: ambasadorul Republicii Turcia la București Ömür Şölendil, consulul general al Republicii Turcia la Constanța Ali Bozçalışkan, viceconsulul Özgen Topçu, ataşatul de cult islamic Aytekin Akçin, președintele TIAD Aykut Akbulut, președintele TIAD Dobrogea Zeki Uysal, Ömer Süsli – membru al consiliului consultativ pentru turcii din exterior și comunitățile asociate, muftiul cultului musulman din România Murat Iusuf, deputații Iusein Ibram și Amet Varol precum și subprefecții Levent Accoium și Ersun Anefi.

PR UDTR,


Print