Filiala UDTR Cumpăna,
câştigătoarea din acest an a Festivalului de Artă Culinară Turcească
Cele mai pricepute turcoaice în prepararea mâncărurilor tradiționale s-au reunit în data de , la Cumpăna, pentru a se întrece în cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului de Artă Culinară Turcească, organizat de UDTR. Au intrat în concurs circa o sută de preparate culinare pregătite de doamnele de etnie turcă de la filialele Uniunii Democrate Turce din România din Constanța, Tulcea, Bucureşti, Cernavodă, Cobadin, Techirghiol, Tuzla, Hârşova, Măcin, Babadag şi Cumpăna.
În urma jurizării, pe primele locuri la secțiunea «bucătărie tradițională» s-au clasat filiala UDTR Cumpăna, urmată de cea din Cernavodă şi de cea din Hârşova. Filiala UDTR din Cumpăna şi-a adjudecat primul loc şi la secțiunea «dulciuri», unde pe locul II s-a clasat filiala UDTR din Măcin, iar pe locul III cea din Tulcea. La secțiunea «patiserie», primul loc a fost câştigat de filiala UDTR din Techirghiol, locul al doilea de filiala din Cobadin şi locul al III-lea de cea din Tulcea. Au mai fost acordate mențíuni filialelor Bucureşti, Babadag şi Măcin. Juriul a fost format din: deputatul Iusein Ibram, subprefecții Accoium Levent şi Anefi Ersun, viceprimarul comunei Cumpăna, Neagu Florin şi Attila Baykara – TIAD Dobrogea. Aşa cum a declarat preşedintele comisiei de femei a UDTR, Amet Melec, coordonatorul evenimentului, „festivalul se organizează anual cu scopul de a promova bucătăria turcească, rețetele culinare străvechi, preparate în bucătăriile sultanilor otomani, moştenite de turcii dobrogeni. Unul dintre deserturile favorite pregătite la curtea lui Suleiman Magnificul, «helatiye», sirop cu esență de trandafiri, la care se adaugă o budincă din lapte, migdale şi fistic, a fost pregătit de doamna Leman Talip de la filiala UDTR din Măcin şi a clasat filiala pe locul al doilea, la secțiunea «dulciuri».”
În timpul jurizării preparatelor culinare expuse a avut loc un spectacol susținut de ansamblurile de dansuri tradiționale «Fidanlar» şi «Kardelen» aparținând UDTR şi de Deniz Done, elevă la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.
Prezent la eveiment împreună cu soția, consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozçalışkan a declarat: „mă aflu pentru a doua oară, de la începutul mandatului meu la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, la Festivalul de Artă Culinară Turcească, organizat de Uniunea Democrată Turcă din România. Este foarte important că UDTR promovează astfel bucătăria turcească, printr-un concurs, deoarece specific acestei bucătării sunt aromele orientale care dau o savoare deosebită preparatelor, diferită de cea a produselor româneşti. Dacă în întreaga lume bucătăria franceză sau cea chineză şi-au câştigat notorietate, la fel şi arta culinară turcească ocupă un loc fruntaş printre gastronomiile lumii.”
Printre participanții la eveniment s-au numărat: preşedintele UDTR Osman Fedbi, prim-vicepreşedintele Iusein Gemal, secretarul general Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, inițiatorul festivalului, dar şi preşedinții filialelor UDTR înscrise în concurs. Printre invitați s-au mai aflat: subprefecții Acoium Levent şi Anefi Ersun, Murat Iusuf – muftiul Cultului Musulman din România, senatorul Nicolae Moga şi directorul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” din Constanța, Ali Oguzhan Yuksel. Evenimentul a fost organizat de comisia de femei a UDTR şi coordonat de Melec Amet – preşedinte şi Accoium Durie – vicepreşedinte.
PR UDTR,
Sorina Asan