Preşedintele UKID oaspete al liderilor UDTR
În data de , preşedintele Osman Fedbi şi secretarul general Ervin Ibraim au avut o întrevedere cu Preşedintele Asociației Internaționale pentru Dezvoltare şi Cooperare, Musa Serdar Çelebi. Întrevederea s-a desfăşurat în prezența Consulului General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozçalışkan, a directorului Centrului Cultural Turc «Yunus Emre», a reprezentantului Muftiatului Cultului Musulman din România, Refi Ergün şi a secretarului general TIAD «Dobrogea», Attila Baykara. Discuțiile s-au axat în principal pe realizarea unor proiecte în parteneriat, printre acestea numărându-se Festivalul „Sari Saltuk” preconizat a se desfăşura la începutul lunii septembrie a acestui an. În cadrul festivalului va fi lansată o carte dedicată lui Sarı Saltuk, figură legendară care a răspândit religia islamică în Balcani şi va fi organizat un pelerinaj la mormântul său de la Babadag, precum şi la cel al lui Koyun Baba. Se preconizează ca până la festival să se realizeze o cale de acces la mormântul lui Koyun Baba, cu sprijinul TIKA. Programul festivalului va include şi o serie de spectacole folclorice, la care vor participa artişti din România şi din Turcia.
La întâlnirea cu reprezentanții Asociației Internaționale pentru Dezvoltare şi Cooperare au participat preşedintele comisiei de cultură Serin Turkoğlu dar şi vicepreşedintele aceleiaşi comisii, Melek Osman, care vor coordona proiectul din partea UDTR. La discuții au mai fost prezenți viceconsulul Özgen Topçu, ataşatul pe probleme de cult islamic Aytekin Akcin din cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța şi Ozan Sarkaya – UKID. Asociația Internațională pentru Dezvoltare şi Cooperare a mai organizat manifestări culturale dedicate lui Sari Saltuk şi în Turcia, Macedonia, Azerbaidjan precum şi în România.
PR UDTR,
Sorina Asan