Festivalul Interetnic „Primăvara Comunitară”, ediția a XVI-a
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat , în Sala „Remus Opreanu” din incinta Instituției Prefectului – județul Constanța, cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Interetnic „Primăvara Comunitară”. În acest an, au reînviat dansurile tradiționale şi cântecele de primăvară, ansamblurile folclorice: «Delikanlılar», «Fidanlar», «Şirinler», «Kardelen», toate aparținând UDTR, «Canlar» (UDTTMR – filiala Cobadin), «Elpis» (Comunitatea Elenă „Elpis”), «Dobrogeanca», «Armânamea» (Centrul Cultural „Elena Roizen” – Ovidiu) şi grupul «Malinki» (Şcoala Gimnazială nr. 38 „Nicolae Tonitza”). Au mai urcat pe scenă solistele Yasemin Biliktan din Galați şi Lorena Babaşcu din Constanța care au interpretat două melodii în limbile lor materne, turcă respectiv aromână.
În cadrul festivalului au fost lansate cărțile „Literatura turcă populară”, autor prof. Emel Emin şi „Rime Orientale” semnată de Urfet Şachir. Emin Emel s-a născut în 1938 la Dobrici, Bulgaria. A absolvit Facultatea de Filologie, Specializarea Orientalistică la Universitatea «Kliment Ohridiski» din Sofia. Din 1967 trăieşte la Constanța, unde se remarcă mai întâi ca profesor de limba turcă, din 1991 ca lector universitar de literatura turcă la Facultatea de Litere a Universității «Ovidius», dar mai ales ca poetă şi traducătoare. Din anul 2000 este membră a Uniunii Scriitorilor – filiala «Dobrogea», care i-a conferit premiul pentru poezie în 2016. „Literatura turcă populară” cuprinde atât texte din literatura turcă anonimă în formă poetică, dar şi în proză, cartea fiind un manual excelent pentru studenții care studiază limba turcă, dar şi o sursă de informație pentru cei intersați de creațiile literare populare turceşti. Urfet Şachir s-a născut la Cobadin şi a urmat Facultatea de Drept din Bucureşti. A publicat pentru prima dată în 2012, în Revista de Cultură Universală «Nomen Artis» şi a participat la numeroase concursuri de poezie, atât în țară cât şi în străinătate. Volumul de poezie „Rime Orientale” este bilingv, română-turcă şi este prima carte a poetei Urfet Şachir publicată de Uniunea Democrată Turcă din România.
Festivalul Interetnic „Primavara Comunitară” s-a desfăşurat în prezența preşedintelui UDTR – domnul Osman Fedbi, a secretarului general – prof. Ervin Ibraim şi a deputatului Iusein Ibram. La eveniment au luat parte: secretarul de stat al DRI – domnul Aledin Amet, subprefectul Levent Accoium, decanul Facultății de Istorie şi Ştiințe Politice, Universitatea «Ovidius» – conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, inspectorul de specialitate din cadrul MEN – prof. Vildan Bormambet şi inspectorul de specialitate, prof. Icbal Anefi – ISJ Constanța. Printre invitați s-au mai aflat: consulul general al Republicii Turcia la Constanța – domnul Uygar Mustafa Sertel, consulul general al Republicii Populare Chineze la Constanța – domnul Liang Caide, ataşatul Nikolai Belera de la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța şi preşedintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci „Dobrogea” – domnul Zeki Uysal.
Festivalul a fost organizat de comisia de cultură a UDTR şi a fost coordonat de Serin Türkoğlu, preşedintele comisiei şi de prof. Osman Melek, vicepreşedinte.
PR UDTR,
Sorina Asan