Serată turcească, ediţia a XV-a


Uniunea Democrată Turcă din România a organizat o serată turcească în data de , la Constanţa. Evenimentul, aflat la a XV-a ediţie, a fost organizat de comisia de femei a UDTR şi a reunit membre ale organizaţiei de la filialele din: Constanţa, Tulcea, Galaţi, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Tuzla, Techirghiol, Măcin, Cobadin, Cumpăna şi Valu lui Traian.
În cadrul evenimentului au fost relatate povestiri şi anecdote din folclorul turcilor dobrogeni şi au fost prezentate costume tradiţionale turceşti purtate la începutul secolului XX de turcoiacele din satele dobrogene. Comisia de femei a UDTR a premiat costumele autentice prezentate de Mustafa Bilgin, Iusein Nazli şi Borseit Aiten. Un premiu special a fost acordat doamnei Epşen Memet care a intrat în concurs cu un costum popular românesc din Muntenia, zona Argeş. Au mai fost acordate premii poetelor Emin Emel şi Urfet Şachir, precum şi preşedintei filialei UDTR Galaţi, Gulten Abdula, la secţiunea Povestiri, dar şi doamnei Mustafa Mirem la secţiunea Anecdote.
Biroul de presă UDTR,
Sorina Asan