decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


27 mai 2019

Cină tradiţională de iftar oferită de UDTR

Cina de iftar
Cina de iftar
Cină de iftar la UDTR

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat o cină tradiţională de iftar la care au luat parte lideri ai UDTR, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai instituţiilor deconcentrate, precum şi diplomaţi acreditaţi în România, în data de , la Constanţa. Au răspuns invitaţiei preşedintelui UDTR, Fedbi Osman, de a participa la cina de iftar alături de membrii comunităţii turce: muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, subprefectul Judeţului Constanţa, Ali Şenol, secretarul general adj. din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Levent Accoium, inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, prof. Gabriela Bucovală şi viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu.

În acest an, a luat parte la cina de iftar pentru prima dată în calitate de Ambasador al Republicii Turcia în România, E.S. Füsun Aramaz, consul general al Republicii Turcia la Constanţa, între anii 2010-2013. Alături de preşedintele UDTR, Fedbi Osman şi deputatul Iusein Ibram s-au aflat la masa de iftar: ambasadorul Republicii Turcia în România, Füsun Aramaz, coordonatorul Biroului TIKA Bucureşti, Yasemin Melez Biçer, consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Sulhi Turan, consulul general adjunct, Hasan Akdoğan, viceconsulul Sabiha Kacamak, ataşatul de cult islamic din cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa , Arif Cevlek, ataşaţii din cadrul Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Nikolai Belera şi Yaroslav Eremeev.

La cina de iftar au fost prezenţi: secretarul general, prof. Ervin Ibraim, preşedinta comisiei de învăţământ, prof. Vildan Bormambet, preşedinta comisiei de cultură, Serin Türkoğlu, preşedinta comisiei de femei, Filiz Ismail, preşedintele comisiei de tineret, Harun Osman, directorul Colegiului Naţional „K. Atatürk”, prof. Accan Mologani şi redactorul şef al Radio T, Selmin Abaz.

Evenimentul a fost organizat de comisia de religie a UDTR şi a fost coordonat de vicepreşedinta comisiei, prof. Firdes Musledin. Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada lunii Ramazan, care a început în data de 6 mai, acțiuni cu caracter umanitar și cine tradiționale de iftar la filialele din: Constanța, Tulcea, București, Galați, Mangalia, Hârșova, Cobadin, Cumpăna, Tuzla şi Fântâna Mare.

Biroul de presă UDTR,


Print