decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


4 septembrie 2019

Profesorii de limba turcă din România în dialog cu colegii lor din Turcia

Profesori la Cesme
Profesori la Cesme
Schimb de experienţă
– Çeşme İzmir

Uniunea Democrată Turcă din România a derulat în perioada 27 august – 1 septembrie 2019 proiectul «Profesorii turci din România şi ţara mamă – schimb de experienţă al cadrelor didactice, Çeşme, Izmir». Proiectul a fost organizat de comisia de învăţământ a UDTR şi a reunit profesori de limba turcă, directori de instituţii de învăţământ, dar şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Conform declaraţiei preşedintei Comisiei de învăţământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, coordonatoarea proiectului, vizita în Republica Turcia a avut loc la invitaţia reprezentanţilor Federaţiei Internaţionale a Cadrelor Didactice din Europa şi Asia şi face parte dintr-un program de schimb de experienţă dintre cadrele didactice din România şi cele din Turcia, derulat anual de UDTR.

În data de , cadrele didactice din România au avut o serie de întâlniri cu inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar din Çeşme, prof. Şahan Çöker, cu preşedintele Sindicatului Învăţământului din Izmir, prof. Omer Yildırım şi cu directori de instituţii de învăţământ. Discuţiile au vizat în principal proiectele europene din domeniul educaţiei, cu precădere cele destinate elevilor de gimnaziu şi din învăţământul liceal. Participanţii la discuţii au convenit să diversifice şi să crească numărul de proiecte încheiate între instituţiile de învăţământ din cele două state. Delegaţia de profesori din România a mai avut întrevederi cu trei directori de instituţii de învăţământ din Çeşme şi anume: directorul Liceului Anadolu „Haci Murat Hatice Ozsoy”, prof. Ilhan Bilen, directorul Şcolii Generale „Mehmet Akpınar”, prof. Cem Amaç şi cu directorul Şcolii Generale „Hayriye Nuri Ertan”, prof. Ali Tüzün. Reprezentanţii celor trei instituţii de învăţământ din Çeşme doresc să deruleze proiecte în parteneriat cu şcoli din România. Alături de profesorii din România s-a aflat şi preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, dar şi inspectorul şcolar, prof. Icbal Anefi.

Biroul de presă UDTR,


Print